Noutăți

„Schimbăm jocul”

25. May 2020

„Schimbăm jocul”

Consumul de energie și reducerea emisiilor de CO2 ar trebui luate în serios nu numai de către persoanele fizice și actorii politici, ci și de către companiile din întreaga lume.

Am discutat cu experții noștri din domeniul energiei, Alexander Leis și Iraja B. Ribeiro, despre tendințele actuale ale pieței, abordările de succes pentru creșterea eficienței energetice și rolul lubrifierii adecvate pentru o mai mare durabilitate.

Reducerea CO2 este un subiect care preocupă oamenii, guvernele și companiile din întreaga lume. Care sunt abordările posibile care pot contribui la o dezvoltare mai durabilă?

A. Leis.: Este foarte important să înțelegem că nivelul de CO2 este legat direct de energie. Principala sursă de emisii de dioxid de carbon o constituie consumul de energie.

Există trei abordări care permit o dezvoltare durabilă. Cea mai bună abordare vizează categoric reducerea consumului de energie. A doua este utilizarea de mai multă energie din surse regenerabile. Iar a treia abordare presupune creșterea eficienței energetice, ceea ce înseamnă menținerea nivelului existent de consum de energie, valorificând-o însă într-o mai mare măsură. Sau invers, menținerea aceluiași nivel de producție sau de generare a valorii, utilizându-se o cantitate mai mică de energie.

I. Ribeiro: Eficiența energetică este foarte importantă, deoarece populația lumii este în creștere și necesarul de energie crește. Când consumul de energie crește, se generează mai multe emisii. Unul dintre obiectivele de astăzi este cel de a produce o cantitate mai mică de emisii cu aceeași cantitate de energie. Dar, deoarece energia este scumpă, consumul mai redus de energie constituie la rândul său un obiectiv important. Pentru a aborda aceste două probleme, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să devenim mai eficienți din punct de vedere al utilizării energiei. De fapt, nu întrevăd posibilitatea unui program de sustenabilitate care să nu includă acțiuni privind eficiența energetică. Când vorbim despre un viitor mai durabil, primul pas ar trebui să fie: un plus de eficiență în utilizarea energiei.

 

În special în Europa, aproape jumătate din cantitatea de energie este utilizată în industrie. Există reglementări pentru implementarea eficienței energetice?

I. Ribeiro: În Europa, multe întreprinderi au certificare ISO 50001, care constituie un standard pentru sistemele de gestionare a energiei. Este necesar ca întreprinderile să-și îmbunătățească în mod constant eficiența energetică. Subiectul este important și pentru țările din afara Europei, toate companiile pe care le vizitez pe glob au un indicator-cheie de performanță care vizează economia de energie.

 

Cum pot atinge ramurile industriale o eficiență energetică mai bună în procesele lor?

A. Leis: Există multe acțiuni disponibile întreprinderilor, de exemplu modernizarea sistemelor de încălzire sau utilizarea unor sisteme mai bune pentru aerul comprimat. Există însă un aspect specific care are un impact direct asupra tuturor industriilor: lubrifianții. Fiecare ramură industrială utilizează lubrifianți, fiecare ramură industrială are utilaje mari care consumă energie. Deoarece lubrifianții intervin în fiecare ramură industrială din întreaga lume, aceștia au un impact mare. Aceasta înseamnă o posibilitate enormă de a influența eficiența.

 

Care este modul exact în care lubrifianții contribuie la creșterea eficienței energetice?

I. Ribeiro: Klüber Lubrication este un expert de nivel mondial în domeniul lubrifianților speciali cu calități excepționale. Aceste produse performante au un coeficient de frecare mai mic, factor important când vine vorba de optimizarea consumului de energie. Ceea ce ne diferențiază în continuare pe piață este faptul că specialiștii noștri din domeniul tehnic măsoară și demonstrează creșterea eficienței, indicând economiile de costuri pentru client. Este foarte important să avem rezultate tangibile pentru a fi credibili și pentru a obține îmbunătățiri. Trăim într-un mediu de afaceri, iar companiile consideră că eforturile pentru sustenabilitate sunt atractive dacă sunt cuantificabile și generează avantaje financiare. De exemplu, filiala noastră din Brazilia a dezvoltat un instrument de amprentă care nu doar calculează câtă energie și CO2 au fost economisite prin utilizarea produselor noastre, dar calculează și economiile generate de efectele secundare, cum ar fi reducerea distanței de transport sau intervalele mai mari de întreținere datorate lubrifierii optimizate. În prezent, lucrăm la internaționalizarea acestui instrument. Consider că noi, în calitate de specialiști în lubrifiere, avem rolul de a oferi astfel de cunoștințe și de a educa piețele.

 

Care sunt ramurile industriale care sunt în prezent cele mai interesate în a-și optimiza eficiența energetică?

I. Ribeiro: În prezent, cele mai interesate sunt industriile grele, din cauza următoarelor aspecte: Cei mai mari consumatori de energie sunt în ramurile industriei grele. Acestea au cele mai mari utilaje și consumă cele mai mari cantități de ulei de lubrifiere. Uleiul are cel mai mare potențial de eficiență energetică, ceea ce poate conduce la economii de costuri.

Al doilea factor este reputația domeniului. Industriile grele sunt văzute, din păcate, ca cei mai mari poluanți ai planetei, motiv pentru care acestea sunt interesate de soluții durabile care să le ajute să-și îmbunătățească reputația.

Reputația este un aspect foarte important și pentru industria alimentară, deoarece este direct legată de clientul final: aspecte cum ar fi sănătatea sau producția curată și ecologică pot afecta direct reputația întreprinderilor din sectorul alimentar și al băuturilor.

Există însă o mulțime de alte aplicații care au potențial de optimizare. Așteptăm cu nerăbdare să le explorăm.

 

Lăsând clientul la o parte, cât de importante sunt eficiența și sustenabilitatea energetică chiar la Klüber Lubrication în sine?

A. Leis: Trebuie să ne îmbunătățim propria amprentă pentru a fi luați în serios de alții atunci când afirmăm că „Vă putem ajuta” în ceea ce privește durabilitatea. Este vorba de seriozitate și reputație. În opinia mea, nu putem vorbi despre amprentă fără a aborda propria amprentă. Atunci când vine vorba de amprenta noastră, există multe inițiative de care suntem mândri. Am instalat echipamente fotovoltaice în unitățile noastre din Mexic și India pentru a genera propria energie electrică din surse regenerabile și am trecut pe contracte de energie verde fiabile în unele dintre celelalte unități de producție. Ne îmbunătățim portofoliul de produse pentru a reduce produsele periculoase și pentru a majora utilizarea materiilor prime din surse regenerabile, trecând la produse mai durabile. Și, desigur, ne îmbunătățim constant procesele în conformitate cu politica de sustenabilitate a grupului Freudenberg. O sursă bună pentru informații suplimentare este raportul nostru de sustenabilitate.

 

Care este viitorul eficienței energetice și cum putem obține mai multă durabilitate la nivelul ramurilor industriale?

A. Leis:  Agenția internațională pentru energie oferă o perspectivă anuală a pieței, iar scenariul este că în următorii câțiva ani cererea de energie va continua să crească. Aceasta înseamnă că, în următorii ani, eficiența energetică va deveni din ce în ce mai importantă.

I. Ribeiro: În viitor, eficiența energetică va deveni mai importantă pentru dezvoltarea în continuare a afacerilor. Cu cât mai multe companii participă la inițiativele de eficiență energetică, cu atât mai multă greutate va avea această temă pentru noua generație din afaceri.

În trecut, înainte de abordarea noastră KlüberEnergy, a fost doar cu mari dificultăți posibil, în calitatea noastră de furnizor de lubrifianți speciali, să vindem mii de litri de ulei pentru cutii de viteze uriașe, deoarece lubrifianții de înaltă performanță sunt scumpi în comparație cu cei ai concurenților. Acum, pe baza conceptului nostru de eficiență energetică, oferim nu numai produse excepționale, dar facem posibilă și o producție mai durabilă și economii de costuri pentru clienți. Pentru ei, beneficiile sunt mai mari acum decât costurile. Astfel, schimbăm jocul.

A. Leis: Ar trebui să tratăm sustenabilitatea cu seriozitate. Fiecare pas mic și individual este important, dar noi, în calitate de companie, avem o responsabilitate socială mare și un potențial mare pentru un impact mai amplu. Pentru noi, în calitate de jucător cu acces la toate ramurile industriale, misiunea noastră trebuie să fie oferirea de soluții mai bune și de cunoștințe despre acestea pentru diferitele ramuri industriale. Vestea bună este că oferim lubrifianți de înaltă performanță, care sunt mult mai buni decât, de exemplu, uleiurile minerale, care încă sunt utilizate în mod standard în multe ramuri industriale. Prin urmare, nu trebuie să mai așteptăm, ci doar să începem să vindem lubrifianți mai buni.